Despre instrumentarul a-distanțării

Ce speram când am scris promisiunea a-distanțării

Îmi imaginam dialogul următor:

“Așadar, cum ți-ai dori să reluăm intimitatea între noi de-acum?”

“Nu… nu sunt sigur; pare așa de complicat totul, nu știu de unde să încep…”

și speram că ar putea continua așa:

…“dar azi-noapte am citit o chestie, îi zicea instrumetarul a-distanțării, și măcar mi-a dat niște idei.”

“Instrumentarul a-distanțării?”

“Da, e… Bine, piesa principală e o promisiune, care aș zice că e, pur și simplu, o colecție de valori și supoziții despre intimitate în vremuri de COVID; nu-i ca și cum ne va da formula magică, dar cred că ne poate ajuta să începem un dialog. Ce-ai zice să vedem ce ne place și ce nu ne place din promisiunea asta?”

“Bun, sună bine. Să-l citesc acum?”

“Da, pentru că nu e prea lung.”

Despre resurse

Mi-am dat seama că promisiunea, doar de capul ei, putea să fie chiar mai frustrantă decât utilă în anumite contexte. Presupune unele abilități și perspective în legătură cu teme precum comunicarea, grija pentru sine și alții, perspective politice asupra relațiilor, etc. Așa că am vrut să includ alte resurse care să poată adresa temele respective și care să ne apropie, în felul ăsta, de lumea pe care vrem s-o construim, o interacțiune după alta.